Lindenfeld – Satul parasit si povestea scanduricilor mele ….


De ce pozele mele transmit povesti ?🙂 Pentru ca sunt facute pe niste scandurici care ascund in spatele lor …. adevarate povesti !!! ♥

Lindenfeld

De mult ma tot gandesc sa fac o postare despre scanduricile mele , insa se pare ca abia acum am reusit sa fac asta . Multe fete m-au intrebat despre scoarta pe care fac pozele sau daca fotografiez pe o masa veche . Ei bine , pe ceea ce fac eu pozele , nu este nici scoarta , nici masa veche , ci niste scandurici aduse din locuri magice, asa cum imi place mie sa le spun.

Lindenfeld

Cautarea dupa cele mai frumoase scandurici : ) a inceput in luna  martie a anului trecut  , cand , in speranta ca zapada este totusi topita , ne-am aventurat in satul parasit , caci acolo imi doream sa gasesc cele mai frumoase si speciale scandurici .Si acolo le-am gasit !!

Satul se numeste Lindenfeld si a fost un mic satuc de munte asezat intr-un peisaj pitoresc mai mult decat fascinant , iar cei care au vizitat satucul stiu despre ce vorbesc ; ) .

O portiune de din drumul spre Lindenfeld parcursa prin padure

Cu un drum de acces destul de anevoios , dar in acelasi timp foarte frumos avand in vedere ca o parte din el il putem strabate prin padure ( de aici mi-am cules cele mai frumoase conuri si cele mai parfumate ciupercute ; ) ) .

Fotografiind palaria sarpelui :)

Drumul pana in sat ne ofera o multime de peisaje care mai de care mai frumoase , iar daca prima portiune o strabateti prin padure si va bucurati de racoarea si mirosul acesteia , pe cealalta portiune de drum puteti admira cele mai frumoase dealuri , ci anume deaurile de plus  asa cum mi-a placut mie sa le numesc .

Lindenfeld si dealurile de plus

Sunt convinsa ca sunt foarte multe de povestit despre minunatul satuc care candva a fost o asezare plina de viata si voiosie  , o asezare in care  toti locuitorii erau de origine germana si care cu siguranta pastrau traditia cu cea mai mare sfintenie . Eu una mi-as fi dorit sa-l vizitez si sa-i simt fosnetul exact asa cum era in acea perioada , cu oameni si  traditii  , iar atunci , cu siguranta va povesteam mult mai multe decat v-am spus acum , insa , din pacate  nu-i mai putem vizita decat ruinele  care inca transmit parca tot ceea ce a fost candva acolo .

Casutele parasite din Lindenfeld

Pe blogul lui Mircea Rusnac puteti gasi multe articole minunate despre ceea ce a fost candva superbul Lindenfeld :

Povestea ingerului din Lindenfeld;

Sufletul Lindenfeldului ;

Amintirile unei foste locuitoare din Lindenfeld ;

Lindenfeld in Anuarul Socec al Romaniei Mari ;

Informatiile lui Horst Dieter Schmidt despre Lindenfled ;

Biserica din Lindenfeld

Satucul acesta fermecat l-am vizitat  de nenumarate ori , este destul de aproape de orasul nostru ( Caransebes )   , incat ori de cate ori ne-am dorit sa-l vizitam , am facut-o , iar dorinta mea de a gasi niste scandurici magice pe care sa le pot pastra prin intermediul pozelor mele , a devenit realitate .

Asa cum v-am spus in primele randuri , la sf lui martie 2012 ne-am aventurat impreuna cu niste prieteni spre acest satuc .Aceasta a fost prima plimbare in care am dat de zapada🙂 ( de cele mai multe ori am vizitat satul primavara , vara si toamna ,  insa niciodata nu am dat de zapada ) .

O parte din drumul spre Lindenfeld

Cu cat urcam mai sus , zapada era tot mai mare , drumul era ingropat in zapada, iar cand paseam pe acolo , ne afundam in aceasta pana la genunchi.Drumul era tot mai inaccesibil , iar speranta noastra scadea cu fiecare pas facut  .Ne era frica ca nu putem ajunge pana-n sat , insa dorinta mea de a  gasi macar o sacandurica  mi-a dat curaj si putere de a pasi mai departe .Eu eram totusi fericita ca aveam bocancii si nu eram uda la picioare ( mai bine zis la talpi :)) , caci zapada trecuse peste bocanci , insa cativa dintre prietenii nostrii erau in adidasi , deci va puteti inchipui cum erau piciorusele lor .Cu chiu cu vai am ajuns in sat , obositi , dar fericiti , am vizitat casutele  ptr a nu stiu cata oara , apoi ne-am oprit la biserica , am tras clopotul🙂 , ne-am tras sufletul si am facut cateva  poze .

Biserica din Lindenfeld

 Drumul de intoarcere insa  , mi-a adus ceea ce am cautat . In gardul unei case  am gasit scandura dorita !! Imi parea rau sa o iau , dar in acelasi timp mi-o doream enorm , pentru ca de fapt , de aceasta data , pentru scandurica venisem.

Noi doi si prima scandurica :)

Intr-un final am luat-o , iar acum ,  de cate ori fac poze pe ea , imi amintesc cu drag de sat si de tot ce este acolo .

M-am gandit sa va arat cateva poze facute pe prima mea scandura ( cea din imaginea de sus )  :

Preparate diverse

La iesirea din sat ne-am oprit intr-o poienita sa mancam ,  apoi am ales un alt drum de intoarcere .Un drum care mi-a adus in cale alte scandurici , de aceasta data trei .Le-am ales dintr-un acoperis cazut , iar la prima vedere chiar nu mi-au placut fff tare , insa dupa primele poze facute pe ele , am inceput sa le indragesc tot mai mult .

cele trei scandurici vai de ele , dar  atat de dragi mie !!

Iar aici puteti vedea  poze facute pe cele 3 scandurici :

Diverse preparate fotografiate pe cele mai frumoase scandurici ... :)

Sper din suflet sa va placa aceasta postare despre satucul parasit si desprre scanduricile mele pe care nu le-as schimba cu nicicare alta , iar daca  cumva aveti ocazia ca vreodata sa ajungeti prin aceasta zona si vreti sa-l vizitati , dati de stire , da ?😉

  • Pozele cu aceste peisaje sunt selectate din toate iesirile noastre la Lindenfled , de acolo difera si calitatea lor deoarece sunt si cateva mai vechi si sunt facute cu un alt aparat , iar ptr cateva dintre ele vreau sa-i multumesc si lui Marius  deoarece noi cred ca am sters din greseala o parte din ele , iar daca Marius nu-mi dadea si din pozele facute de el , postarea nu ar mai fi fost asa frumoasa !!! ;) 

Va imbratisez cu drag !!

Lasă un comentariu

69 comentarii

  1. Povestea scanduricilor! Citind amintirile tale, sunt convinsa ca a fost o calatorie plina de incarcatura sentimentala. Satucul este minunat iar peisajele superbe. Dealul plin de iarba moale, deasa, parca te invita sa hoinaresti, sa te intinzi si sa privesti nesfarsirea cerului albastru. Ma bucur mult ca ai scris povestea scanduricilor. De acum privim cu alti ochi pozele tale. Nu-i de mirare ca gasesti atata inspiratie cand le scoti de la pastrare. Trebuie sa fi fost o experienta unica sa vizitezi casutele parasite, sa tragi clopotul bisericii, dand un pic de viata locului. Cred ca satucul a fost foarte fericit sa va aiba ca vizitatori.
    Sper sa folosesti in continuare cu mare placere scanduricile incarcate de istorie.
    Te imbratisez cu drag.

    Răspunde
    • Rita draga , ce frumos ai spus totul !!! Eu sper din suflet sa revin si cu alte postari legate de satucul acesta minunat , si de ce nu , cu alte scandurici minunate .Acum stiti cu totii de ce pozele mele transmit povesti !!😉❤

      Răspunde
  2. Adica cum ai tras clopotul, mai ? Nu exista nimeni-nimeni acolo in sat ? Cit despre scinduricile tale..hmmm… daca nu ai fi postat dovada (de necontestat a vechimii) zau daca n-as fi zis ca-i ‘facatura’ moderna…ca prea bine arata in poze! Hai ca glumesc.
    Se vede sufletul din spatele pozelor si, doar atunci, scindura aceea veche isi gaseste loc acolo. E parte din postari. Nici nu le vad altfel fara patina data de anii grei care au trecut peste ea. A meritat ca sa faci drumul pina acolo pentru ca te-ai incarcat sentimental si spiritual. Poate ca, n-ar fi rau ca, macar o data pe an, sa facem fiecare cite-o calatorie de suflet, in coltul de pamint drag sufletului.
    Ma bucur pentru postare cum ma bucur si pentru tine, Adina.

    Răspunde
    • In anul 1998 , daca retin eu bine , a murit ultimul batranel care a mai ramas in sat , iar de atunci , in afara de ciobanii din satele invecinate , nu a mai stat nimeni pe acolo .Pai sigur ca am tras clopotul , ca de fiecare data cand ajungem acolo !!😉 Chiar am vrut sa postez dovada scanduricilor mele , iar satul si povestea lui e prea frumoasa ca sa nu fie auzita de voi toti , cat despre scandurici , nu le-as shimba cu altele in veci , ptr mine sunt incomparabile si incarcate de povesti chiar daca nu am trait in acest satuc niciodata . Mi-e suficient ca-l vizitez ori de cate ori simt nevoia sa vad acele locuri minunate .
      Te pup , draga Mala !!!

      Răspunde
      • N-ar fi rau daca ai lega cite-o mincare(intr-o postare) de cite-un obicei al satului sau ceva legat de sat … daca spui ca-ti este drag. E pacat ca asezarea aia sa moara cu totul. Simt ca in spatele zidurilor au fost povesti interesante, cu atit mai mult cu cit originile ii sunt atit de amestecate
        Oooo….am uitat de tucatura ardeleneasca pentru fatuca banatanca(sau aproape) ! ;))

      • Mala , uite ca la asta nu m-am gandit , dar sa stii ca am sa cercetez despre asta !!!😉 Este o idee mai mult decat minunata , insa sper sa mai gasesc pe cineva care sa-mi mai poata povesti cate ceva despre obiceiurile lor .
        Oooooo , pai chiar se poate sa uiti tocmai de tucatura ardeleneasca ptr fatuca BANATANCA !!!😉
        O zi superba, draga Mala !!!

  3. Da, Mala are perfecta dreptate. Cat de frumos ar fi sa cercetezi mai indeaproape istoria si obiceiurile satucului! Poate gasesti vreun fel de mancare specific locului. Ar fi foarte interesant sa reinvii obiceiuri de-ale lor.
    Poate, daca asculti cu atentie, iti povestesc cate ceva scanduricile acelea care au vazut atatea si atatea.
    Pupic!

    Răspunde
  4. Minunate locuri….frumoasa poveste! Sper sa ajung si eu odata pe acolo cu un aparat foto in mana🙂

    Răspunde
  5. Foarte frumos ai descris originile scanduricilor cu care ne incanti la fiecare fotografie🙂
    Si eu as fi curioasa sa aflu mai multe despre acest satuc😛
    Avand in vedere ca se apropie zilele insorite cred ca ar trebui sa pornesc si eu in cautarea unor astfel de „masute” pana nu se demodeaza acest obicei😛
    Pupici multi draga mea!❤

    Răspunde
    • Pai trebuia sa stiti si voi povestea lor , nu sunt niste scandurici oarecare !!😉
      Angi , daca ai unde porni in cautarea lor , nu mai sta pe ganduri . Ptr mine aceste scandurici nu se vor demoda niciodata , din contra , vor avea si mai multa valoare !!😉
      O zi superba sa ai !!

      Răspunde
  6. Frumoase locuri, dar ai dreptate e pãcat cã e abandonat….sã fi fost dupã revolutie ?nu am stiut de satul ãsta, dar acum cã lumea stie de el…putem bantui linistiti pe acolo🙂

    Răspunde
    • Ramona , satucul a fost infiintat prin anul 1827 , iar dupa revolutie toti locuitorii au plecat in Germania , cu exceptia unui singur batranel care a vrut sa ramana in sat si care a decedat prin anul 1998 !!😦

      Răspunde
  7. Emella Navi

     /  12 Martie 2013

    pretioase scandurici, minunata descriere , suuperbe fotografii, fericita Magda! :))

    Răspunde
  8. se vede ca a fost un sat nemtesc se intelege ca a fost si ingrijit , dar din pacate mai este doar o casa pe care a construit o un om din caransebes si care mai sta din cind in cind pe acolo . peisaj foarte frumos , pacat ca cei din poiana buchin au furat tot ce sa putut si astfel au ajutat la degradarea satului . respect pentru cei ce au trait aici

    Răspunde
    • Asa este !! Este o casa ridicata , si inca una care probabil se inalta in cativa ani , insa farmecul nu mai este acelasi .Cu siguranta a fost un satuc minunat cu oameni extrem de muncitori .Livezile si fructele care inca se mai gasesc vara si toamna tarziu , spun multe , iar satucul in care nu puteai ajunge foarte usor nici macar vara , dar mai pe timp de iarna , avea chiar si energie electrica !!!

      Răspunde
  9. Adina, fatuca draga…. n-ai idee ce furnicaturi mi-a provocat materialul cu scinduricile tale! Mai, aseara era prea tirziu pentru a mai intra prin site-uri si-a scormoni dupa informatii despre Lindenfeld insa, dis de dimineata, in timp ce-mi faceam o omleta (m-ai contaminat!) cu varza de data asta, m-a izbit brusc putintica bruma de germana pe care-o mai stiu si, traducerea numelui satului, fiind un cuvint compus de altfel, nu l-am putut asocia decit cu „Cimpul cu tei”. Din momentul ala am vrut sa aflu mai multe. La nimereala am luat un link din suita pe care Goagal mi-a virit-o sub nas si uite peste ce am dat … http://istoriabanatului.wordpress.com/2011/08/20/mircea-rusnac-noi-imagini-din-trecutul-lindenfeldului/
    …tu-ti imaginezi un lucru ? Scinduricile tale poate ca sunt din casa care apare in imagini, poate ca au apartinut vreunuia dintre cei din fotografii…cine mai stie? Poate ca nu intimplator scinduricile alea trebuie sa duca mai departe o poveste. Sper ca n-am dat in mintea pruncilor sau sa incep sa gindesc ca paranoicii insa…toate se intimpla cu un motiv in lumea asta, eu cel putin asa cred. Si nu din intimplare, tu ai facut materialul asta, eu l-am citit si, uite-asa simplu, m-am trezit in fata unei bucati de istorie spusa-n imagini. Sunt fascinata de fotografiile vechi cum sunt fascinata de trecutul pamintului asta. Poate de aceea Lindenfeld-ul m-a atras ca un magnet. Un sat prosper transformat in jumatate de secol intr-o ruina. Si-n tot angrenajul asta, razboiul, deportarile in lagarele de munca din fosta URSS, comunismul au avut un cuvint greu de spus. Daca nu definitor.
    Te rog sa ma scuzi ca am transformat oarecumva o tema culinara intr-una de…istorie insa…daca n-ar fi fost scinduricile, nici amintirile astea n-ar mai fi fost.
    Si-a fost musai sa mai incep un aliniat-dialog pentru ca epuizasem deja butonsu’ pentru REPLY…

    Răspunde
    • Draga mea , nici nu ai idee cat ma bucur sa aud asta !!! E asa frumos sa descoperim locuri si povesti de mult uitate , incat nici nu stiu cum sa exprim in cuvinte asta !!! Pe blogul lui Mircea Rusnac gasesti multe articole despre Lindenfeld si despre cei care au locuit acolo , iar intr-unul din articole chiar spunea de „Campul cu tei” . Satucul chiar si in stadiul in care este acum , este fascinant !!! Nici nu mai stiu sa-ti spun exact cand am fost prima oara acolo ( acum vreo 8 ani poate ) , insa nu exista an in care sa nu mergem de cel putin 3 ori si sa ne bucuram de aerul curat , de padure, de „dealurile de plus” , de fructele care ne intampina mereu prin fiecare locsor pe unde trecem , iar toate astea ne fac sa ne gandim si sa ne imaginam povestioare despre tot ce s-a intamplat candva acolo si despre cum au trait si cum s-au gospodarit cu totii !! Toamna trecuta am savurat cei mai grozavi struguri , struguri culesi dintr-o vie batrana care era cocotata intr-un copac si care pe ici pe colo mai avea cate-un ciorchine . Primavara pe drumul care duce spre sat ne delectam cu mure si fragute , iar vara dupa ce te trec toate sudorile pana sa ajungi in sat , poti savura cele mai bune visine si cirese dintr-o livada mai mult decat fermecata !!! Totul e incarcat de magie acolo , sau cel putin eu asa simt , poate de aceea ne si place sa mergem acolo indiferent de anotimp !!!😉 Si da , draga Mala , din momentul in care mi-am dorit si eu scandurici , am stiut unde le voi gasi si cat de mult vor insemna ptr mine . De cate ori le folosesc , am foarte mare grija sa nu cumva sa se rupa , sunt atat de fragile ,dar atat de pretioase . Sunt unice si pretioase , iar ptr mine , clar sunt cele mai frumoase !!!
      Nu am ptr ce sa te scuz , postarea aceasta este despre Lindenfeld si despte minunatele mele scandurici !!!😉❤

      Răspunde
      • Nu stiu ce sa mai zic, crede-ma, sunt spulberata! Citind aseara materialul tau, nu mi-a sarit in ochi numele Mircea Rusnac. Azi n-am mai recitit, in schimb am purces la a cauta si…tot la el am ajuns. Doar doua articole am citit de la el de pe blog, articole care m-au redirectionat catre alte site-uri, inclusiv din Germania, pagini apartinind unor fosti locuitori ai satului, si nu numai. Asa am dat peste banattera, cred ca bine am scris, asa am dat si peste o monografie a Tarii Zarandului…a fost o nebunie. Cert este ca ore bune am citit si iar citit despre sat si nu numai. Ma inclin cu respect in fata d-lui care aduce istoria din documente aproape pierdute si din amintiri mai mult sau mai putin colective direct intr-o modernitate fara nici o istorie mai acatarii.
        Cit despre Lindenfeld (chiar m-a mirat numele dupa ce-am citit despre conditiile atmosferice si despre indeletnicirile localnicilor, dar probabil ca o fi fost vreo padure de tei prin zona)…ramine, in ciuda degradarii, un loc inca plin de amintiri care stirnesc nostalgii. Se simte asta din cuvintele celor care au locuit acolo.
        Nu pot promite decit ca, daca vreodata voi merge in zona, voi incerca sa ajung in sat. Si e ciudat Adino ceea ce se intimpla insa, am o senzatia de deja-vu, ca eu cunosc satul asta desi nu am fost niciodata in zona. Singurul sat de munte in care am fost in zona Carasului(nu-i mai stiu numele), a fost undeva pe linga Herculane, construit practic in stinca si unde am avut cea mai certa senzatie din viata mea …ca timpul a stat in loc. Un pustiu gri(e drept ca era sfirsit de iarna), un drum printr-o padure parca desprinsa din filmele mute, nici un locuitor, doar doi bivoli priponiti linga un gard. Acum ma intreb, retoric, daca chiar faceau parte din peisaj sau am visat. Era in ’93.
        Hai ca iar cad in pacatul…’lungimii’ si uit unde ma aflu. Iti multumesc si atit … pentru postarea materialului asta …chiar nu mai am alte cuvinte de multumire. Amintirile(prea frumoase pe care le-am adunat in zona) m-au rascolit acum facindu-ma sa vreau sa le retraiesc.
        Cred ca esti rosie deja de cite tucaturi ardelenesti ti-am dat da’ tot mai adaug una si…gata!❤

      • Sunt foarte multe postari superbe despre sat si nu numai pe blogul dansului .Sper ca te-ai oprit putin si la aceste articole :http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/08/15/mircea-rusnac-sufletul-lindenfeldului/ , http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/10/13/mircea-rusnac-ingerul-din-lindenfeld/, http://istoriabanatului.wordpress.com/2010/10/28/mircea-rusnac-amintirile-unei-foste-locuitoare-din-lindenfeld/
        Avem o zona cu multe locuri frumoase si multe povesti minunate care sper , pe rand , sa le impartasesc cu voi !!
        Nici nu ai idee cat sunt de fericita ca am facut aceasta postare , nici nu ai idee !!❤ … iar daca cumva ajungi prin zona , zau ca ma supar daca nu dai de stire !!!😦
        PS.Sunt o lecuta cam imbujorata , dar pana la urmatoarea postare, trece !!! :)))

      • Ohhh daaaaaaa!!! Am intrat si pe pagina familiei Babiak, am citit si despre Hilde, acel inger de copil a carui cruce se zice ca mai este in picioare, inca (si chiar vroiam sa te intreb daca asa este si acum in 2013), am citit si marturiile doamnei ….de acolo am ajuns la imaginile vechi de pe banattera…
        Saru’mina, Doamna .. pentru tot ce faci !❤

      • Mai sunt o multime de cruci in picioare , chiar am si poze cu ele , insa nu mi s-a parut potrivit sa le pun pe blog🙂 ….
        O seara minunata sa ai , draga mea ardeleanca !!!!

  10. superba povestea satucului de care nu mai auzisem pana acum! s,i intr-adevar, si eu imi pusesem intrebarea: oare care-o fi fundalul pozelor tale fantastice? acum stiu…iar asta ma face sa apreciez si mai mult butucii mei din gradina!

    Răspunde
  11. Andda

     /  12 Martie 2013

    Ce poveste frumoasa,si ce poze superbe :*

    Răspunde
  12. Locuri atat de frumoase si parasite… mare pacat! Dar voi sunteti fericiti ca le aveti atat de aproape.

    Răspunde
    • Din pacate locurile astea frumoase dispar incet incet .Batranii se sting😦 , iar copiii si nepotii fug in orasele apropiate !!

      Răspunde
  13. Ce poveste frumoasa si trista in acelasi timp! Au ramas ruinele unei vieti demult apuse in satul vizitat de tine… pacat ca nu se pot conserva cumva asezarile omenesti indepartate in timp…
    Pupici cu drag, Adina!

    P.S. Mi-ar placea si mie sa vizitez satul asta, pare desprins dintr-o lume a povestilor!

    Răspunde
  14. Minunata povestea, superbe fotografiile! Mi-a facut mare placere sa-ti citesc randurile, ca de fiecare data.

    Răspunde
  15. Este numai meritul tau! Eu doar imi bucur ochiul si imi hranesc sufletul :)! O zi frumoasa si tie!

    Răspunde
  16. Un lucru am invatat pasind in lumea blogosferei culinare – prietenia virtuala poate cantari foarte mult in sufletului unui om. Important este sa nu uiti niciun moment ca noi suntem aici (si pun pariu ca suntem multi :)), chiar daca urmarim din umbra iar tu esti importanta pentru noi. Am realizat de fapt ca un blog iti poate schimba viata. Si nu e putin lucru.

    Răspunde
    • Asa este Anca ! Iti multumesc din suflet ptr toate vb frumoase si ptr sustinere .Toti cei care ma vizitati si toti cei pe care i-am cunoscut prin intermediul acestui blog , sunt oameni minunati si nu am decat sa ma bucur ca existati si ca-mi sunteti alaturi !!!❤

      Răspunde
  17. Mereu ma pierd în minunatele tale povesti si în imaginile superbe! Esti fantastica!
    Te pup!

    Răspunde
  18. Of, cum ne tresara noua inima la orice scandurica, lingurita, tavita sau farfurioara.Superbe peisaje, superbe poze!

    Răspunde
    • Lilly , lucrurile astea marunte care ptr altii poate nu sunt decat niste vechituri fara insemnatate , pentru mine inseamna enorm .😉 Ma bucur ca-ti place ce ai gasit azi aici !!!

      Răspunde
  19. Cunosc nebunia asta ptr scanduri, scoarte, nuiele, pietre.. etc :))
    Satucul este superb… pacat ca nu mai locuieste nimeni acolo… Acum nu am timp sa citesc despre el, dar revin.
    Pupici dulci fata plimbareata!!

    Răspunde
    • Simonicule , stiu ca o cunosti foarte bine !!😉 M-as bucura sa citesti despre el , este ca si cum te-ai intoarce in timp putin !!!
      O seara minunata sa ai !!

      Răspunde
  20. Satul, asemenea multor alte sate parasite ale Romaniei, este impresionant in frumusetea-i muta si abandonata. In spatele ruinelor se simte viata ce le-a animat odinioara, se simt oamenii care si-au construit si intretinut casele, care au muncit pamanturile si si-au crescut pruncii mari. Ma intreb cate din toate astea le vor simti urmasii nostri, in viitor, privind la ramasitele „vilelor” si „palatelor” de astazi?!… Prea putin, probabil, catre deloc.
    Uneori, in locuri precum Lindenfeld, traiesc senzatia ca trecutul ne este mai viu decat prezentul…

    Foarte frumoasa impletirea dintre arhaic si modern in fotografiile cu „scanduricile” tale, Adina! Iar cel mai mult imi place firescul combinatiilor folosite. Nu vad nimic strident si nici o discrepanta, de parca viata rurala si-a continuat in mod fericit curgerea dinspre atunci catre astazi. Felicitari si sa te bucuri cat mai mult de ele!

    O zi frumoasa!

    Răspunde
    • Roxana , asa este , iar eu sincer , daca stau bine si ma gandesc , mai degraba as vizita un sat parasit decat un oras impunator !!!🙂 Lucrurile astea au un farmec aparte , cel putin eu ma simt atat de bine vizitandu-l ca si cum ar face parte din mine , cu toate ca nu am avut si nu am cunoscut pe nimeni din acele timpuri , dar pur si simplu imi place sa-mi imaginez fel si fel de povesti cand ajung acolo .Imi imaginez ce vreau eu si cum mi-ar fi placut mie sa traiesc acolo , iar ca daca mi-ar fi posibil acum , mi-as construi o casuta si acolo as trai , sincer !!! Din pacate trecutul e chiar mai frumos decat prezentul !!😉❤ Oamenii nu erau ceea ce sunt acum , !!!
      Ma bucur ca-ti place postarea mea si-ti multumesc ca-mi esti alaturi !!!

      Răspunde
  21. Minunate peisaje! Pozele sunt si ele grozave, nici nu se putea altfel!Pupici!

    Răspunde
  22. Foarte frumos prezentata povestea scandurii!!!Pozele sunt grozave!!!Felicitari!

    Răspunde
  23. Foarte frumos post. Felicitari.

    Răspunde
  24. Minunate pozele tale. Ce mult imi place poza cu ciuperca :)).

    Răspunde
  25. Ce poze frumoase si ce poveste au scanduricile tale! Mi-a placut foarte mult postarea ta🙂

    Răspunde
  26. Bucate-apetisante

     /  19 Martie 2013

    Am asa o parere de rau de satele parasite, uitate de lume…
    Cum se zicea si prin comment-uri, aceste locuri au fost candva pline de viata si nu pot sa nu mi le imaginez in perioada lor buna, cand tinerii jucau in hore in sat, cand poate serile se adunau toti la focuri de tabara (acestea sunt doar cateva din scenele imaginate).
    Imi plac tare mult ”dealurile de plus”, inteleg de ce le-ai denumit asa. As veni primavara pana acolo nu mai sa ma intind putin pe deal si sa respir aerul acela curat🙂
    Aceeasi parere de rau o am si pentru cladirile parasite…ma intreb de ce odata candva erau bune iar acum in vremurile astea cand sunt atatea posibilitati, nu se renoveaza pt.a fi date in folosinta…pacat.

    Răspunde
    • Asa este , mare pacat ca se ajunge aici !!! Insa vezi , batranii ramaneau si inca raman in satele astea vechi , iar tinerii vor la orase , apoi daca acestia vor sa revina din nou in sat , este prea tarziu !!!
      Eu te astept primavara pe aici si mergem impreuna acolo , ce zici ?😉

      Răspunde
      • Bucate-apetisante

         /  20 Martie 2013

        Ar fi f. fain.Trebuie doar sa ma mobilizez odata, si vin. Dar mereu si mereu se gasesc altele de facut.😦 Si anul trecut imi propusesem sa vin prin Caras, am inteles ca este o cascada frumoasa de tot pe la voi.Sper sa nu incurc locurile…

      • Eu aici sunt !!!😉 Stiu cum e cu planurile date peste cap , insa daca-ti doresti cu adevarat ceva , faci pe draku-n 4 si obtii orice , nu ?😉 Sunt cateva cascade prin zona ….

  27. M-ai lăsat fără cuvinte cu povestea ta. Mult mi-a mai plăcut!
    Sărut mana!

    Răspunde
  28. Adica esti din Caransebes ? Ma bucur si mai tare, ca te-am descoperit in multimea blogurilor🙂 Eu sunt din Bocsa, draga mea banateanca.
    Grozava povestea scanduricilor, superbe pozele si foarte interesante comentariile. O sa revin pentru aprofundare …

    Răspunde
    • Sunt nascuta in Resita , insa de la trei luni traiesc in Caransebes🙂. Si eu ma bucur enorm ca te-am descoperit , iar cand voi avea gradinuta mea , de la tine si de la Vasi voi cere sfaturi !!😉❤
      Ma bucur ca-ti place povestea scanduricilor , iar cand vei avea mai mult timp , te astept cu drag sa revii !!!!

      Răspunde
  29. Geniala povestea scanduricilor! Esti o naratoare care te captiveaza cu povestea ei si tot vrei sa vezi ce a urmat. Ai dreptate istoria acestor scandurici parca incearca sa oasa prin pozele tale. te pupic!

    Răspunde
    • Nici nu stiti cat ma bucur de mult ca va place povestea lor !!! Cu siguranta vor mai urma si alte postari despre acest satuc fermecat !!

      Răspunde
  30. Povestea ta m-a emotionat, E trist sa vezi o asezare pustie…mai ales vara cand totul prinde viata!

    Răspunde
  1. Tarta rustica cu pere si nuci | Cat's kitchen

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: